La data de, 05.07.2022, Angela Savca, specialist principal, Direcția reglementare și acte permisive de mediu și Irina Vacarciuc, specialist principal, Direcția Evaluare de Mediu și Expertiză Ecologică, au efectuat o vizită de lucru la Stația de Epurare împreună cu Iuliana Cantaragiu, ministra mediului. La eveniment a mai fost prezentă Irina Gutnic, directorul general al S.A. „Apă-Canal Chișinău, dar și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
Scopul vizitei comune a fost evaluarea lucrărilor privind reabilitarea stației de epurare a apelor uzate şi linia nouă de tratare a nămolului. În urma examinării progresul de renovare, calculat în baza certificatelor de plată confirmate şi acceptate, care includ activitățile de proiectare şi livrare a echipamentului, rezultatele lucrărilor sunt estimate la 85%, iar cele de montare a utilajelor şi echipamentelor mecanice sunt îndeplinite în mărime de 95%.
Lucrările la clădirea de admisie (staţia principală de pompare), debitmetru apă brută, stația de recepție cu nămoluri fecaloide sunt executate în proporție de 90,7%, staţia de odorizare aer (clădire de admisie) - 94,1%, clădirea de pre-tratare mecanică (deznisipător) - 92,8%, la decantoarele primare - 86,2%, stațiile de pompare a nămolului primar şi cămin colectare efluent primar - 70,8%, bazinele de aerare cu nămol activ - 99,93%, la decantoarele secundare- 83%, la staţia de suflante - 99,2%, staţia de pompare de nămol activ recirculat şi staţia de pompare de nămol activ în exces - 99,0%, îngroşătorul nămol primar şi staţia de pompare de nămol îngroşat - 75,6%, la clădirea tratarea nămoluri - 99,97%, fermentatoare anaerobe - 95,0%, clădirea de deservire a fermentatoarelor anaerobe - 97,4%.
Menționăm că, la momentul actual se lucrează la pozarea conductelor din material pafsin: D-1400 mm, conductei de presiune (de la clădirea de admisie la clădirea de pre-tratare) D-1600 mm, conductei gravitaţionale (de la clădirea de pre-tratare la căminul de distribuţie decantoare primare). De asemenea, se realizează lucrări civile la decantoarele secundare Nr. 1 şi Nr.7, precum şi lucrări civile mecanice la Staţia de pompare nămol primar nr. 2.
Mai mult, grupul de lucru existent din cadrul întreprinderii își propune să monitorizeze cu strictețe progresul lucrărilor, astfel încât să nu existe devieri de la termenii indicați în contract. Pe perioada lucrărilor de renovarea a stației se vor întreprinde măsurile necesare pentru ca epurarea apelor reziduale să fie efectuată la parametrii acceptabili.
În cadrul acestei vizite s-a discutat și despre provocările întâmpinate care au dus la stoparea lucrărilor în 2021. Experții implicați în acest proces au venit cu soluții la îmbunătățirea cadrului normativ în domeniul protecției apelor și investițiile necesare pentru activitatea eficientă a operatorului.
Proiectul”Reabilitarea stației de epurare a apelor uzate și linia nouă de tratare a nămolului” a fost inițiat în 2017 și prevede renovarea decantoarelor primare, bazinelor de aerare cu nămol activ, decantoarelor secundare, precum și construcția unei linii noi de tratare a nămolului (îngroșarea, fermentarea și deshidratarea nămolului) etc.

